Excursie – Pe urmele Marilor Duhovnici Romani
Ziua 1
Plecare din Bucuresti la locul si ora stabilita de comun acord. Ne îndreptăm spre Piatra Neamţ si ne oprim sa ne rugăm la:
Mânăstirea Petru Vodă din jud. Neamţ a fost construita la sfarsitul secolului al XX lea, la dorinţa credinciosilor din satul Petru Vodă si prin bunavoinţa autorităţilor locale care au pus la dispoziţie, în poiana Haşca, un teren necesar noii construcţii. Cu toate ca, în aceasta zona nu a existat niciodată vreun alt asezământ monahal, în anul 1990, s-a primit aprobarea pentru construcţia mânăstirii Petru Vodă.
Mânăstirea „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Petru Vodă, a fost ctitorită în anul 1991 în Poiana Haşca din Munții Stânişoarei de către Arhimandritul Iustin Pârvu împreună cu credincioşii din zonă şi cu ucenicii săi, în amintirea celor care au pătimit în închisorile comuniste.
Deşi a trecut prin multe greutăţi, Părintele Iustin Pârvu a rămas credincios credinţei ortodoxe şi neamului românesc.
Mânăstirea Paltin din jud. Neamţ a fost ridicată în anul 2003 la iniţiativa Părintele Iustin Pârvu. Biserica este construită în stil maramureşean. La exterior este împodobită cu modele maramureşene, iar în interior are o pictură în stil bizantin. Este o mânăstire cu măicuţe.
Apoi ne continuăm drumul spre Mânăstirea Sihăstria.
Mânăstirea Sihăstria este o mânăstirea ortodoxă de călugări, cu hramul Nașterea Maicii Domnului, situată în partea de nord a județului Neamț, în comuna Vânători- Neamț,la circa 24 km vest de orașul Târgu Neamț.
Prima ctitorire a fost întemeiata în anul 1655 de către un sihastru care se numea Atanasie si care împreună cu șapte ucenici de-ai săi au pus bazele acestei manastirii.
Vremurile grele care au urmat au dus la ruinarea bisericii, iar în anul 1734, episcopul Ghedeon al Romanului a
ridicat o nouă biserică, din piatră, in locul celei vechi. Edificiul este construit în stil clasic moldovenesc.
Vizităm Chilia Sf. Cuvios Cleopa de la Sihastria, unde a locuit marele duhovnic roman timp de 40 de ani si ne închinam la Mormantul Părintelui. Chilia păstrează mai multe icoane, cărţi de rugăciune, un scăunel de rugăciune, mătăniile, hainele, papucii şi multe alte lucruri care au aparţinut Părintelui Cleopa.
Vorbele întelepte ale Sf. Cuvios Cleopa de la Sihastria s-au pastrat in 16 volume de învătături intitulate “Ne vorbeste părintele Cleopa”, unde găsim multe sfaturi utile pentru suflet.
Cazare la pensiune 3* în Vânători-Neamţ.
Prima ctitorire a fost întemeiata în anul 1655 de către un sihastru care se numea Atanasie si care împreună cu șapte ucenici de-ai săi au pus bazele acestei manastirii. Vremurile grele care au urmat au dus la ruinarea bisericii, iar în anul 1734, episcopul Ghedeon al Romanului a ridicat o nouă biserică, din piatră, in locul celei vechi. Edificiul este construit în stil clasic moldovenesc.
Vizităm Chilia Părintelui Cleopa, unde a locuit marele duhovnic roman timp de 40 de ani si ne închinam la Mormantul Părintelui. Chilia păstrează mai multe icoane, cărţi de rugăciune, un scăunel de rugăciune, mătăniile, hainele, papucii şi multe alte lucruri care au aparţinut Părintelui Cleopa.
Vorbele întelepte ale Părintelui Cleopa s-au pastrat in 16 volume de învătături intitulate “Ne vorbeste părintele Cleopa”, unde găsim multe sfaturi utile pentru suflet.
Mânăstirea Secu este una dintre cele mai vechi așezări monahale din Muntii Neamțului. Este o manastirea de Calugari. Mănăstirea Secu a fost construită în anul 1602 cu sprijinul lui Ioan Mogîldea (vornic) și lui Nestor Ureche, mare vornic al Țării de Jos, tatăl cunoscutului cronicar Grigore Ureche, pe locul unei mici sihăstrii numită „Schitul lui Zosim”, fondat la 1564. În prezent este monument istoric.
Cazare la pensiune 3* în Vânători-Neamţ.
Ziua 2
LOCATIE
» PACHETUL INCLUDE
- Transport Bucuresti- Vânători (jud. Neamţ)-Bucuresti cu autocar clasificat pentru transport international ( aprox. 1050 km);
- Cazare 1 noapte cu demipensiune inclusa (cina si mic dejun incluse) la pensiune 3*;
- Vizita la principalele mânăstiri din program;
- Ghid insotitor pe tot parcursul desfasură
» PACHETUL NU INCLUDE
- Mesele de pranz;
- Cheltuieli personale.


